Beneficiarii pentru îngrijirea comunitară sunt pacienții cu maladii cronice în stadiu avansat şi/sau după intervenţii chirurgicale mari, care prezintă un anumit nivel de dependenţă şi o capacitate limitată de a se deplasa la o instituţie medico-sanitară, conform recomandării medicului de familie (bilet de trimitere F-27e), inclusiv şi în cazurile când îngrijirile medicale la domiciliu sunt recomandate de către medicii specialişti de profil.

Beneficiarii pentru îngrijirea paliativă sunt pacienţii de toate vârstele cu maladii cronice în stadiu avansat şi alte boli cu prognostic limitat, care au speranţa de viaţă sub 12 luni, cu simptoame necontrolate, suferinţă psiho-emoţională sau spiritual semnificativă şi/sau prezintă un anumit nivel de dependenţă.

Pacientul şi familia sunt unitatea de îngrijire pentru serviciile de îngrijiri paliative. Pacienţii cu speranţa de viaţă sub 12 luni, confirmată de medicii specialişti pot beneficia de îngrijiri paliative în unul sau mai multe din următoarele cazuri, când:

a) tratamentul curativ este ineficient;

b) sunt prezente simptoame clinice necontrolate;

c) există necesităţi psiho-sociale şi spirituale;

Admiterea beneficiarilor va avea loc numai cu consimţământul în formă scrisă a pacientului, iar în cazul incapacităţii lui de a lua decizii (fără discernământ) şi dorinţa sa nu este cunoscută, familia sau reprezentantul lui legal au dreptul de a

participa la luarea deciziei asupra tratamentului şi a îngrijirii.

Admiterea beneficiarilor va avea loc în baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau a specialistului în colaborare cu prestatorii de servicii de îngrijiri paliative.

Pentru luarea pacienților la evidență sunt necesare:


     Contacte:

Medlife Asociația Obsteașcă

Republica Moldova, mun. Chișinău MD 2024

Str. Nadejda Russo 10, bir. 13

Tel./fax: +373 22447546, +373 69136205

E-mail: aomedlife@gmail.com

Filiala Bălți:

Medlife Asociația Obsteașcă

Republica Moldova, mun. Bălți MD 3100

Str. Decebal 101V, CMF, bir. 228

Medic Coordonator Antoci Elena

Tel.: +373 69358688, +373 79322735

E-mail: everest2@mail.ru