Îngrijiri medicale la domiciliu
Prin îngrijire medicală la
domiciliu se subînțelege orice activitate de îngrijire medicală prestată la
domiciliul pacientului de către lucrătorul medical cu instruire în domeniu,
care contribuie la îmbunătățirea stării acestuia.
Îngrijirile medicale
la domiciliu includ intervențiile medicale prestate în conformitate cu
Standardul Național de îngrijiri medicale la domiciliu, aprobat de Ministerul Sănătății RM.
Beneficiarii
Beneficiarii îngrijirilor
medicale la domiciliu sînt persoane cu maladii
cronice în stadiu avansat şi/sau după intervenţii chirurgicale mari, care prezintă
un anumit nivel de dependenţă şi o capacitate limitată de a se deplasa la o
instituţie medico-sanitară.
În funcție de stare și
gradul de dependență, beneficiarii îngrijirilor medicale la domiciliu pot fi:
Total dependent -
pacientul care nu poate îndeplini trei sau mai multe activități zilnice de bază
fără ajutorul altei persoane și are nevoie de îngrijire medicală.
Parțial dependent – pacientul
care nu poate îndeplini cel puțin două activități zilnice de bază fără ajutorul
altei persoane și din cauza stării de sănătate are nevoie de îngrijire
medicală.
Independent – pacientul care îndeplinește activitățile zilnice
de bază fără ajutorul altei persoane, dar care, din cauza afecțiunii cronice,
necesită servicii de îngrijire medicală la domiciliu.
Prestarea serviciilor îngrijiri medicale la domiciliu
Serviciile de îngrijiri medicale la domiciliu
sunt prestate de către instituții medicale indeferent de forma de proprietate, acreditate
in domeniul dat, conform legislației în vigoare a Republicii Moldova.
Identificarea pacienților se face de către medicul
de familie a pacientului la locul de trai, în baza criteriilor date de către
medic, în baza patologiilor existente și gradul de dependență.
Tratamentul și manoperele se efectuiază pe
baza prescriirilor și recomandărilor medicului de familie.